Tentativă de omor sau vătămare corporală

Modalitatea de reglementare a infracțiunilor în partea specială a Codului penal, precum și particularitățile fiecărei cauze pot ridica probleme sensibile în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor.

O asemenea situație este incidentă în cazul diferențierii tentativei de omor de vătămarea corporală.

Conform prevederilor art. 188 Cod penal, „(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.”, în timp ce art. 194 alin. (1) lit. e) reglementează că: „Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: (...) e) punerea în primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Interesul încadrării juridice corecte a faptei este determinat, în principal, de diferența limitelor de pedeapsă. Dacă în cazul tentativei de omor, aceasta se pedepsește cu ½ din pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea fapt consumat - în speță, cu închisoare de la 5 la 10 ani -, vătămarea corporală atrage o pedeapsă cu limitele vizibil inferioare.

Acțiunea ce stă la baza schimbării încadrării juridice are drept fundament art. 386 alin. (1) Cod procedură penală, și privește latura subiectivă a conținutului infracțiunii - intenția concretă a infractorului de a ucide persoana sau doar de a-i vătăma integritatea corporală. Acest fapt poate fi stabilit prin analizarea unor coordonate reținute și de doctrina de drept penal:

• - instrumentul folosit - dacă acesta este sau nu apt de a produce moartea,
• - dacă regiunea corpului lovită este una vitală,
• - numărul și intensitatea loviturilor,
• - raporturile anterioare săvârșirii faptei dintre infractor și victimă - în special dacă acestea sunt de natură conflictuală și ar putea determina existența unei intenții de a ucide din cauza unor situații preexistente;
• - atitudinea infractorului după săvârșirea faptei.

De asemenea, considerăm că este important a se avea în vedere dacă, la momentul săvârșirii faptei, infractorul s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive, consumate fără intenția de a-și provoca singur starea necesară pentru a săvârși infracțiunea de omor. Acest fapt reiese din capacitatea de a conștientiza și a avea intenția de a urma o anumită rezoluție infracțională.

Cu toate că mobilul și scopul săvârșirii infracțiunii nu au relevanță în cazul infracțiunii de omor, acestea ar putea determina delimitarea față de infracțiunea de vătămare corporală, întrucât avem în vedere dacă inculpații ar fi putut urmări uciderea persoanei vătămate sau doar vătămarea acesteia.

Din punctul nostru de vedere, o relevanță majoră ar avea-o și atitudinea imediat următoare săvârșirii infracțiunii, întrucât daca infractorul a încercat prin orice mijloace să atenueze starea persoanei vătămate, ar trebui reținute aceste acțiuni nu doar drept circumstanțe atenuante juridiare, ci și în ceea ce privește încadrarea faptei. Cu toate că se poate susține teza conform căreia, în acest moment, infractorul acționează cu scopul de a scăpa total sau parțial de răspundere, în funcție de particularitațile cazului, aceste fapte, privite global, ar putea oferi indicii importante cu privire la atitudinea psihică a acestuia, atât anterior, cât și în timpul săvârșirii infracțiunii.

În practică, o situație ce presupune schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor în vătămare corporală ar putea fi însoțită și de depunerea unei declarații de către inculpat cu privire la recunoașterea vinovăției, ceea ce considerăm că atestă  încă o dată construcția psihică a infractorului și susține necesitatea realizării unui asemenea demers , cu care noi vă putem ajuta!

BIBLIOGRAFIE:

1. 1. UDROIU, Mihail, Sinteze de Drept penal. Partea specială, Ediția a 2-a, Volumul I, București, 2021.