Obligația legală de întreținere-în bani sau în natură? Interpretarea dată prin Decizia nr.6/2019 a ÎCCJ

Desfacerea căsătoriei din care au rezultat și copii ridică probleme nu doar de ordin procedural, ci și privitoare la patrimoniul celor doi soți. Deopotrivă, în cazul separării părinților care au conviețuit în concubinaj, situația obligației de întreținere datorată copiilor subzistă. Atât din dispozițiile vechiului Cod al familiei, precum și din cele ale actualului Cod civil, reiese posibilitatea încheierii unei învoieli (convenții) între părinți cu privire la obligația de întreținere datorată minorului, singura situație în care este necesară sesizarea instanței fiind în cazul lipsei unei astfel de înțelegeri.

Astfel, instanța care se va pronunța asupra cererii de divorț introdusă de unul dintre soți va avea în vedere, din oficiu, chiar dacă nu există un petit al cererii de chemare în judecată în acest sens, stabilirea contribuției fiecaruia dintre părinți la creșterea, educare și dezvoltarea profesională a copilului, potrivit art. 402 Cod civil, referitor la stabilirea contribuției părinților în urma desfacerii căsătoriei. Legiuitorul reglementează, de asemenea, la art. 499 Cod civil, obligația de întreținere a părinților, de a-i asigura copilului cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. Această din urmă prevedere considerăm că face referire la situația părinților independent de existența unei legături civile de căsătorie, fiind o obligație general valablă, deci incidentă și în cazul celor aflați în relație de concubinaj. În plus, legiuitorul invocă și situația copilului major, care are vârsta de până în 26 de ani și se află în continuarea studiilor, având dreptul la sprijin financiar din partea părinților săi până la terminarea acestora. Așadar, esența textului legislativ este aceeași: părinții sunt obligați să își susțină financiar copiii, contribuind astfel la dezvoltarea lor psihologică și profesională.

În același sens statuează și Decizia nr. 6/2019 a ICCJ, care prevede la paragraful 19 faptul că dreptul copilului minor la întreținere din partea ambilor părinți există indiferent dacă părinții sunt despărțiți în fapt sau divorțați. În plus, Curtea enunță legătura dintre autoritatea părintească, definită de art. 483 Cod civil drept ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi, subliniind faptul că nici părintele decăzut din exercițiul autorității părintești nu este scutit de obligația de a da întreținere copilului, astfel cum dispune art. 510 din Codul civil. (para 19 Decizia 6/2019 a ICCJ).

Conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. În aceeași idee, Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 prevede la art. 27 alin. (2) că părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului.

Astfel, art.499 Cod civil prevede obligatia solidară a ambilor părinți să presteze întretinere copilului minor. Art.530 Cod civil statuează faptul că ambii părinți vor presta întreținere în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.  Ori de cate ori obligatia de întreținere nu se execută de bunăvoie în natură sau există  neîntelegere a părților cu privire la modalitatea de executare a acesteia, instanța de tutelă va fi chemată să se pronunțe asupra întinderii, felului și modalității de executare a contribuției părinților.

Spre deosebire de vechiul Cod al familiei, care la art.93 prevedea faptul că întreținerea se putea executa alternativ – în natură sau în bani - , Codul civil actual instituie executarea in natura ca principală modalitate de executare (para. 20 Decizia 6/2019 ICCJ).

Astfel, există o schimbare de paradigmă care nu dă posibilitatea instanței de judecată de a stabili de la început ca plata pensiei de întreținere să se facă în bani, ci doar în subsidiar, în cazul în care obligația de întreținere în natură nu este executată de bunăvoie.

Practica judiciară cu privire la aspectul formei de îndeplinire a obligației de întreținere este neunitară, deciziile instanțelor având în vedere contextul concret al stării de fapt. Exemplificativ, amintim Decizia nr. 588/2013 a Curții de Apel Galați, în care instanța a stabilit că dată fiind relaţia dintre părinţii minorului, nu se poate aprecia cu privire la concretizarea şi anticiparea nevoilor minorului, pentru a se putea dispune o modalitate concretă de executare în natură a obligaţiei de întreţinere. Faptul că pârâtul i-a amenajat la domiciliul său o cameră minorului, precum şi faptul că îşi petrece concediile cu acesta nu echivalează cu o acoperire a tuturor nevoilor minorului, acestea necesitând eforturi zilnice din partea ambilor părinţi. 

Cu privire la prestația în bani,  art.529 Cod civil vorbește despre o LIMITĂ MAXIMĂ a pensiei de întreținere, stabilind această obligație de întreținere  sub limita maximă în functie de fiecare situație în parte, căci obligația de întreținere presupune o raportare la nevoile creditorului și la mijloacele pentru acoperirea acestor nevoi. Art. 530 alin. (3) Cod civil statueaza și faptul că prestația în bani poate fi stabilită fie într-o sumă fixă, fie într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.

Dincolo de caracterul moral al îndeplinirii acestei obligații se află consecințele unei conduite contrare. Persoana îndreptățită poate solicita prin cerere de executare silită înaintată executorului judecătoresc punerea în executare a hotărârii judecătorești definitive prin care părintele este obligat la plata întreținerii și poate  formula și o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.

Abandonul de familie este o infracțiune prevăzută de art. 378 Cod penal, aflându-se în categoria infracțiunilor contra familiei, ce urmărește a asigura respectarea obligației de întreținere de către creditorul acesteia și de a nu pune în pericol atingerea unor valori sociale ce privesc debitorul obligației, precum integritatea fizică sau psihică. Considerăm că incident în această discuție este alin. (1) lit. c) care face referire la neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească. Săvârșirea acestei infracțiuni se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Importantă în cazul acestei infracțiuni este reaua-credință, care trebuie probată de Parchet, întrucât în lipsa acesteia nu este îndeplinită condiția de tipicitate. În acest sens, amintim imposibilitatea materială a făptuitorului de a-și îndeplini obligația, ipoteză în care nu poate fi sancționat penal. Codul civil face aceeași mențiune la art. 533, stipulând că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

Menționăm faptul că prin Decizia nr.4/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că infracțiunea de abandon de familie săvârșită prin neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracțiune unică continuă. Această decizie poate fi înțeleasă, în practică, sub forma neplății obligației de întreținere în cazul în care din căsătorie au rezultat doi sau mai mulți copii.

Doctrina reține faptul că, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnarea, inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Pe de altă parte, dacă inculpatul își va îndeplini obligațiile până la terminarea urmăririi penale sau dacă persoana vătămată își va retrage plângerea penală formulată, dosarul va fi clasat, iar inculpatul nu va mai fi pedepsit.

Dorim să atragem atenția că infracțiunea de abandon de familie face parte din categoria infracțiunilor pentru care urmărirea penală este pornită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Codul de procedură penală instituie un termen de prescripție a dreptului de a introduce plângerea de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârșirea faptei. Decizia 2/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește că termenul poate să curgă din trei momente diferite: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoașterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării; c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Așadar, neplata obligației de întreținere poate atrage nu doar executarea silită, ci și o condamnare penală pentru părintele care refuză să pună în executare o hotărâre definitivă a instanței.

Diana-Maria Călinescu, Facultatea de Drept - Universitatea Lucian Blaga, Sibiu

BIBLIOGRAFIE:

1. 1. HAGEANU, Codruța, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. a II-a rev. și adăug., Editura Hamangiu, București, 2017.
2. 2. BOGDAN, Sergiu, ȘERBAN, Doris Alina, Drept penal: partea specială: infracțiuni contra patrimoniului, contra autorității, de corupție, de serviciu, de fals și contra ordinii și liniștii publice, Universul Juridic, București, 2020.
3. 3. Codul civil, Ed. a 12-a rev./ îngrij. de prof. univ. dr. Dan Lupașcu, Universul Juridic, București, 2021.
4. 4. Codul penal și Codul de procedură penală: actualizate la 1 octombrie 2020/ ed. îngrijită de av. George Zlati, av. Dan-Sebastian Chertes, Editura Solomon, București, 2020.
5. 5. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
6. 6. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989.
7. 7. Decizia nr. 6/2019 a ICCJ.
8. 8. Lege 5 – Jurisprudență.